Carpathian MTB Epic
Sports & Diabetes
05.08.2019
Ionut a participat la unul dintre cele mai dificile competiii de ciclism din Romania, concurs MTB pe etape, insumand in cele 4 zile de concurs (1-4 august 2019), 158 Km si 7450 m diferenta de nivel. In final, Ionut a terminat cu bine si cu un loc foarte bun in clasament: locul 20 la categoria lui de vârstă (40-49) cu timpul de 16:22:55.
Tot la aceeasi competitie, a participat si Vlad, dar la etapa de o zi, 1-day Challenge, terminand 43 km, cu diferenta de nivel de 1800 m, cu timpul de 4:45:08.
Experienta lui Ionut despre competitie:
“Am terminat cu bine Carpathian MTB Epic, una dintre cele mai grele competiții de mountain bike pe etape din România, însumând în cele 4 zile de concurs, 154 km cu o diferență de nivel de 6200m.
Au fost 4 zile grele, dar în același timp și frumoase. Am pedalat la temperturi chiar și de 8 grade, pe ploaie, ceață, vânt și uneori și soare, prin locuri și poteci de munte minunate, cu peisaje extraordinare!
Cât despre glicemie, pot sa spun ca totul a fost perfect, fără nici un episod de hipoglicemie. De această dată am avut in target menținerea glicemiei între 140-180 mg/dl și o modificare in pompa de insulina Medtronic 640G. Am setat alarma de hipo la 85 mg/dl, astfel încat, în caz de hipoglicemie, pompa să-mi suspende insulina undeva peste 100 mg/dl, iar rata bazala redusă la 30% cu 90 min înainte de start.
A fost o provocare pe care mă bucur că am putut să o duc la capăt și in același timp sa demonstrez ca diabetul nu te poate opri din ceea ce îți dorești sa faci.”
Photo: Carpathian MTB Epic