Diabetul și Sportul, partea III

Managementul diabetului in timpul competitiilor sportive.

În timpul competițiilor sportive în diabet, menținerea glicemiei între anumite valori care să ofere maximum de coordonare și capacitate de efort este esențială pentru obținerea unui loc cât mai bun în clasament. De asemenea, la fel de importante sunt și ultimele 12-24 h premergătoare competiției, interval pe parcursul căruia glicemia trebuie să fie cât mai apropiată de normal pentru ca mușchii să fie încărcați cu o cantitate cât mai mare de glicogen și energie.[1] Principalele probleme legate de diabet, cu care sportivul se poate confrunta pe parcursul competiției sunt hipoglicemia și hiperglicemia, influențând în mod diferit performanța sportivului:[2]

Nu există limitări teoretice pentru participarea pacienților cu diabet în cadrul oricăror competiții sportive!

• HIPOGLICEMIA – reduce drastic capacitatea de efort (scade viteza de execuție), scade puterea de concentrare, scade precizia mișcărilor, risc de accidentare/cădere, iar aceste fenomene apar încă de la niveluri glicemice care ar clasifica hipoglicemia ca ușoară;
• HIPERGLICEMIA – dacă apare în cadrul competițiilor care durează până la maxim 2h – 2h30min, iar nivelul zaharului în sânge nu depășeste 370 mg/dl pentru o durată mai mare de 30 minute, nu are efecte notabile în reducerea capacității de efort maximal și nu afectează nici precizia execuției. Hiperglicemia din ultimele 12-72h înaintea unei competiții duce la diminuarea capacității de efort (celulele musculare nu sunt încărcate cu energie suficientă) cât și a capacității de concentrare și execuție, precizie a mișcării.[2]

AJUSTAREA TRATAMENTULUI INSULINIC ÎNAINTEA COMPETIȚIEI (sporturi de anduranță, predominant cardio):

• la ultima masă de dinaintea competiției cantitatea de insulină rapidă trebuie redusă cu 20-50%;
• insulina bazală (lentă) administrata în priză unică seara nu trebuie redusă cu mai mult de 10-20%, deoarece va crește glicemia pe timpul nopții și dimineața la trezire iar pacientul va intra în competiție dupa 8-12h ore de subinsulinizare (rezervele musculare de energie nu vor fi complet încărcate); efectul hipoglicemiant al efortului va fi evitat prin suplimente de HC la începutul activității și pe parcurusul efortului;
• insulina bazală (lentă) administrata în 2 prize/zi (la aproximativ 12 h distanță – dimineața și seara) oferă un control mai bun unui pacient care participă în competiții; astfel, insulina de seară va rămâne neschimbată, în timp ce cea de dimineață va fi redusă cu 50-70%;
• pompa de insulină – varianta ideală pentru echilibru glicemic în sport. Cu o oră înainte de începutul competiției/efortului se va instaura o rată bazală temporară de doar 40-30% din normal, iar dacă efortul va dura foarte mult (peste 4 h) se va stabili o rată bazală temporară de 20-15% din normal, pe parcursul efrotului.

1. Competiții sportive tip arte marțiale, escaladă/bouldering, atletism (100m, 200m garduri, săritură, aruncări) gimnastică, culturism, campionate de aerobic, concursuri de înot sau orice alte ramuri sportive în care durata evoluției din cadrul competiției nu depășește 5-10 minute:

• riscul de hipoglicemie, atâta timp cât se pleacă de la o valoare staționară a glicemiei, nu mai mică de de 90-110 mg/dl, este minim (cele 10 – 15 minute sunt insuficiente pentru a duce lahipoglicemie în timpul efortului);
• datorită tensiunii psihice și emoției cauzate de întrecere în sine, apare hiperstimulare adrenergică (activarea mecansmului fight of flight) care duce la hiperglicemie;
• în principiu nu este nevoie de suplimentare glucidică;
• pompa de insulină poate fi scoasă în timpul activității.

2. Sporturi de echipă cu durată medie (fotbal, baschet, handbal, volei, rugby, polo, etc), tenis de masă, tenis de câmp, badminton și eventual pe mai multe reprize de peste 15 minute fiecare:

• risc mare de hipoglicemie în cursul efortului;
• se recomandă ingestia de 15-20 HC la inceputul efortului, cu suplimentare de 10-15 HC la fiecare jumatate de oră în funcție de nivelul de intensitate;
• deși exsită posibilitatea să crească glicemia prin hiperstimulare adrenergică, totuși hiperglicemia rezultată nu va impacta performanța sportivului pe perioada meciului – dacă nu există posibilitatea să se verifice glicemia în pauzele dintre reprize, se recomandă oricum administrarea suplimentelor glucidice (10-15 HC);
• dacă meciul nu depășește 2h și jumătate, pompa de insulină poate fi deconenctata fără probleme;
• unii sportivi pot constata o ușoară tendință la hiperglicemie după 3 ore de la încheierea fortului fizic din competiție.

3. Sporturi de anduranță (semimaraton, maraton, alergare montană, ciclism, duatlon, triatlon, ultramaraton):

• tratamentul pacientului implicat în astfel de activități sportive este individualizat;
• risc foarte mare de hipoglicemii prelungite (cu afectarea performanței la efort, risc de accidentare și pierderea garantată de poziții în clasament);
• este nevoie de suplimentare glucidică (15-30 g HC) la fiecare jumătate de oră, în funcție de intensitate;[3]
• de asemenea se recomandă sprinturi maximale de 10-15 secunde pentru a stimula secreția adrenergică și astfel diminua riscul de hipoglicemie;
• chiar dacă vor pierde câteva minute la finalul competiției, sportivii care nu poartă senzor trebuie obligatoriu să își dozeze glicemia măcar la interval de 1-2h (o hipoglicemie care oricum durează minim 15 minute va duce la scăderea randamentului fizic și peirderea a până la peste 15 minute în timpul total al cursei prin scăderea vitezei de deplasare);
• întrucât aceste evenimente durează peste 3-4h, pacienții cu pompă de insulină trebuie să poarte pompa obligatoriu, și să adapteze o rată bazală temporară adecvată (30-10% din normal). În caz contrar, vor dezvolta rapid cetoacidoză prin lipsă de insulină (producerea de corpi cetonici fiind cauzată în primul rând de consumul energetic uriaș al organismului ce duce la lipoliză și din cauza hiperglicemiei) – cu reducerea puternică a capacității de efort (efectele nocive ale cetoacidozei asupra capacității de efort, chiar și ușoare, durează minim 24 de ore) prin incapacitatea sintezei de glicogen muscular și ATP.

***ATENȚIE!!! – pacienții cu diete low-carb, datorită unor depozite musculare mai scăzute de glicogen (prin aport redus de glucide) vor avea performanțe mai slabe în sporturile cu activitate fizică de intensitate foarte mare – puls peste 80-85% din pulsul maximal al varstei (vor fi mai lenți pe etapele de urcare susținută, viteză maximă mai mică). Suplimentarea glucidică pe parcursul competiției nu rezolvă problema vitezei, ci doar un regim cu suplimentare glucidică în ultimele 72 h anterior concursului reface rezervele de glicogen. De asemenea, datorită faptului că au o cetoză de fond (datorită dietei), acești sportivi au risc mai mare de a dezvolta rapid cetoacidoză în competițiile de anduranță (trebuie verificată glicemia și administrată insulină rapidă suplimentar în acest caz);[4]

• dacă pe perioada concursului, riscul principal este de hipoglicemie, la 3 ore după efort se constată tendință la hiperglicemie, cu risc redus de hipoglicemie nocturnă, rezultate confirmate pe un studiu cu cicliști;[5]

Concluzii

În cazul pacienților cu diabet, care participă în competiții, tratamentul este foarte complex și individualizat, iar pentru a obține performanțe maxime este nevoie de o echipă specializată,[5] iar când acest lucru nu este posibil, comunicarea continuă cu diabetologul pentru adaptarea dietei, tratamentului și antrenamentelor este esențială pentru a obține performanță în sport.

Bibliografie:

1. Shugart C, Jackson J, Fields KB. Diabetes in sports. Sports Health. 2010 Jan;2(1):29-38.

2. Kelly D, Hamilton JK, Riddell MC. Blood glucose levels and performance in a sports cAMP for adolescents with type 1 diabetes mellitus: a field study. Int J Pediatr. 2010;2010. pii: 216167. doi: 10.1155/2010/216167.

3. Ratjen I, Weber KS, Roden M et al. Type 1 diabetes mellitus and exercise in competitive athletes. Exp Clin Endocrinol Diabetes. 2015 Jul;123(7):419-22.

4. Braun H. Die Besonderheiten der Ernährung im Leistungssport – von Freizeit- bis zu Hochleistungsaktivitäten. Sportverletz Sportschaden. 2016; 30(3):149-53.

5. Yardley JE, Zaharieva DP, Jarvis C, Riddell MC. The “ups” and “downs” of a bike race in people with type 1 diabetes: dramatic differences in strategies and blood glucose responses in the Paris-to-Ancaster Spring Classic. Can J Diabetes. 2015 Apr;39(2):105-10.

6. Macknight JM, Mistry DJ, Pastors JG et al. The daily management of athletes with diabetes. Clin Sports Med. 2009 Jul;28(3):479-95.

Autor: Dr. Mihai COMSA / SANAMED

Photo cover: Traian Olinici