Pompa de insulina Medtronic MINIMED 640G
Sports & Diabetes
28.10.2017
Mihai a testat pompa de insulină MEDTRONIC MINIMED 640G SmartGuard.
Impresia generală după cele 10 zile de testare a pompei Minimed 640G SmartGuard este una foarte bună, iar piesa de rezistență a acestui sistem – oprirea automată a infuziei de insulină când preconizează o hipoglicemie și reluarea ratei bazale în momentul când pericolul a trecut – ne-a depășit cu mult așteptările.
Pe scurt, sistemul este compus din pompa Minimed 640G, senzorul Enlite (senzorul de glicemie) și transmitterul Guardian 2 Link (transmitterul care trimite informația din senzor în pompă), fiind coordonate ca funcționare de software-ul SmartGuard (cel care decide când se oprește perfuzia cu insulină și când repornește, în cazul riscului de hipoglicemie).
AVANTAJELE POMPEI MINIMED 640G SmartGuard:
• În perioadele interprandiale, sistemul SmartGuard reduce semnificativ (aproape elimină) riscul de hipoglicemie indusă de insulina bazală (chiar și în efort fizic prelungit) pompa sistând perfuzia la momentul optim înaintea producerii hipoglicemiei;
• Practic elimină riscul de hipoglicemie nocturnă indusă de rata bazală, chiar și în contextul în care rata bazală orară este mai mare decât necesarul pacientului;
• Cu o setare optimă a ratei bazale pe timpul nopții, glicemia poate fi menținută de către pompă în intervalul dorit (75-100 mg/dl în testul nostru), SmartGuard fiind eficient și pe un interval destul de restrictiv precum cel folosit de noi;
• Intervalul de glicemii țintă poate fi setat pe ore, astfel încât pe parcursul zilei am permis niște valori acceptabile mai largi (80-160 mg/dl) datorită faptului că postprandial apar creșteri glicemice care sunt fiziologice. Pentru persoanele care au un program de masă mai regulat, posibilitatea de a seta glicemia țintă pe ore oferă intervale orare cu glicemii mai mari (intervale prandiale și post-prandiale), iar în rest ținte glicemice mai joase;
• Funcția BOLUS WIZARD este foarte importantă, iar setarea corectă (durata de acțiune a insulinei – pentru calcularea de către pompă a insulinei active, insulin to carb ratio, insulin sensitivity factor) și folosirea ei pentru orice bolus sau corecție crește semnificativ performanța sistemului SmartGuard, care poate astfel atenționa utilizatorul că bolusul calculat de el este posibil să fie prea mare sau insuficient;
!!!ATENȚIE!! – ca BOLUS WIZARD să funcționeze pacientul trebuie să știe obligatoriu să calculeze cantitatea de carbohidrați din alimente;
• În cadrul BOLUS WIZARD, factorul de sesibilitate la insulină (ex: cu cate mg/dl scade glicemia 1 unitate de insulină) și insulin to carb ratio (ex: câte grame HC ingerate corespund la 1 unitate de insulină) sunt de asemenea ajustabile pe un interval orar, permițând setări diferite în funcție de momentul zilei și o personalizare mai bună a BOLUS WIZARD;
• Totodată, SmartGuard poate opri și un bolus prelungit în cazul în care anticipează o hipoglicemie;
• În orice moment când pompa estimează că pacientul va injecta prea multă insulină pentru bolus va avertiza acest lucru;
• Viteza de injectare a bolusului standard poate fi setată, astfel încât varianta „normală” cu o viteză de 0.05 U/secundă să poată fi înlocuită de o variantă fast de 0.5 U/secundă. Am observat că variantă rapidă este mai eficientă în prevenirea vârfului glicemic post-prandial, apropiindu-se foarte mult de modul în care insulina difuzează în țesutul din cadrul administrării ei cu pen de insulină;
• În cazul copiilor foarte mici (sau altor pacienți cu sensibilitate foarte mare la insulină), atat pentru bolus cât și pentru rata bazală, pompă poate fi setată cu un pas de 0.025 unități, ceea permite o precizie foarte mare a dozajului;
• Rata bazală temporară poate fi setată până la o perioadă de 24 de ore, ceea ce este foarte util în cazul pacienților care nu practică efort fizic intens prea des, astfel încât reducerea infuziei de insulină după efort să fie pe o durată mai lungă (în cazul acestor pacienți, după un efort susținut necesarul de insulină scade semnificativ timp de 12-24 h de la efort).
Testul nostru la acest capitol a constat în ascensiunea varfului Rysy (2503 m) din Slovacia, într-o zi în care a totalizat 27 km de mers cu o diferență totală pozitivă de nivel de 1350 m;
• În eforturi fizice prelungite (așa cum este cazul excursiilor în natură, ciclismului, ski de tură, maraton, etc.) purtarea pompei este chiar benefică sistemul SmartGuard asigurându-se că infuzia de insulină este oprită ori de câte ori există risc de hipoglicemie, și totodată permițand sportivului să se alimenteze la punctele special create în traseu, astfel încât să nu ajungă într-un stadiu de catabolism care să diminueze performanțele.
!!! COMPARATIV CU TERAPIA CU INJECȚII DE INSULINĂ terapia cu pompă și integrare senzor tip SmartGuard îi conferă un avantaj net sportivului care poate obține echilibrul glicemic mult mai ușor, fără să fie nevoie să se supraalimenteze pe parcursul efortului sau să se subinsulinizeze (cu hiperglicemie în noaptea premergătoare efectului), ambele situații având impact negativ asupra performanțelor fizice;
• Întrucât pompa, transmitterul și senzorul sunt rezistente la apă, nu prezintă niciun inconvenient în practicarea sporturilor care implică înot sau risc de contact cu apa (white water rafting, canyoning, etc), SmartGuard acționând și în acest caz în prevenția hipoglicemiei, cu condiția ca dispozitivele să fie protejate de lovituri puternice; De asemenea, protecția suplimentară cu plasturi a senzorului, cât timp pacientul este în apă, este foarte recomandată.
!!!ATENȚIE – purtatul pompei la mare și la plajă ridică anumite riscuri, care nu au legătură cu pompa în sine, ci cu expunerea insulinei la soare și căldură mare (lumina și temperatura crescută degradează rapid și iremediabil insulina);
• Senzorul Enlite, elementul esențial pentru funcționarea optimă a SmartGuard, are o precizie foarte bună, cu condiția ca procesul de calibrare să se desfăsoare corect! Totodată, repornirea (restart) a senzorului vechi pentru un nou ciclu (contrar indicațiilor producătorului de schimbare a senzorului la 6 zile) este viabilă și reduce timpul pierdut cu calibrarea unui senzor nou, senzorul vechi fiind deja calibrat din ciclul trecut (testat de noi);
• Afișajul pompei este unul color, clar cu toate informațiile importante la vedere sau ușor de accesat (însă niciun utilizator nu ar trebui să se aștepte la funcționalitatea și imagistica unui afișaj de smartphone);
• Construcția pompei este destul de solidă, făcând față unei utilizări mai neglijente (cum ar fi cazul copiilor) sau sportivilor;
• Ajustarea foarte rapidă a ratei bazale – practic, perioadele în care SmartGuard a oprit infuzia indică necesitatea reducerii dozei de insulină în intervalul orar respectiv.
LIMITĂRI:
• SmartGuard nu poate preveni hipoglicemiile cauzate de un calcul incorect al carbohidraților (în cazul utilizării Bolus Wizard) sau estimării exagerate a insulinei pentru un bolus normal. În această situație chiar dacă pompa sistează rata bazală va fi insuficient față de cantitatea de insulină excedentară injectată.
• Situația este identică pentru bolusurile necorelate cu efortul fizic; pacientul trebuie să ia în considerare efortul fizic pe care urmează să îl facă și impactul asupra glicemiei, ori de câte ori administrează un bolus.
• Glicemiile măsurate de senzor sunt afișate doar pe pompă, neexistând posibilitatea de a o conecta direct cu telefonul. Totuși, pompa Minimed 640G SmartGuard poate fi monitorizată la distanță prin Nightscout în timp real, însă acest lucru necesită achiziționarea glucometrului Contour Next Link 2.4, care poate fi folosit ca telecomanda pentru bolus și totodată ca xDrip pentru urcarea informațiilor din pompă și senzor în Nightscout.
• La condus poate fi incomod de vizualizat valoarea glicemiei sau citirea alertelor, deoarece dacă pompa este ținută pe cureaua de la pantaloni, în buzunar sau în centura pentru pompă, datorită purtării centrurii de siguranță a vehiculului, accesul la pompă va fi dificil în timp ce pacientul conduce. Ca o soluție, în timpul condusului pompa trebuie plasată undeva de unde accesul și vizibilitatea să fie ușoare sau varianta de utilizare Nightscout pentru a vedea pe telefon în timp real afișajul.
• Costul de achiziție al pompei este mare comparativ cu alte pompe, însă sistemul SmartGuard este unic, neexistând nicio altă pompă care să ofere ceva similar. Prin urmare, o comparație de preț cu alte pompe nu poate fi făcută în momentul de față.
• Folosirea pompei de insulină Minimed 640G fără senzor (și implicit SmartGuard) anulează orice avantaj pe care acest sistem îl are față de alte pompe.
• În România această pompă nu este decontată prin Programul Național de Diabet; totuși, cu excepția senzorilor, celelalte consumabile (rezervoare și catetere) sunt identice cu ale pompelor Medtronic incluse în program.
PACIENȚI ȚINTĂ:
• Pacienți cu variații glicemice foarte mari pe parcursul zilei și multiple episoade hipoglicemice – reduce semnificativ numărul și durata hipoglicemiilor; folosirea corectă a BOLUS WIZARD elimină riscul de insulin stacking;
• Pacienții cu frecvente hipoglicemii nocturne – poate elimina apariția hipoglicemiilor nocturne;
• Sportivi sau persoane angrenate în activitate fizică intensă și pe durată prelungită;
• Copii mici – diminuarea semnificativă a riscului de hipoglicemie realizată de SmartGuard reduce și stresul parental legat de frica de hipoglicemie la copil;
• !!!! SARCINA CU DIABET DE TIP 1 – cu ajutorul acestui sistem țintele glicemice stricte din sarcină pot fi atinse mult mai ușor. Astfel, se poate stabili o rată bazală mai mare decât necesarul (pentru a fi siguri că nu eistă risc de hiperglicemie prin deficit de insulină bazală) întrucât riscul de hipoglicemie datorită ratei bazale va fi anulat prin intermediul activării SmartGuard!
CONCLUZII:
• testarea în condiții reale a pompei Minimed 640G SmartGuard ne-a depășit asteptările în materie de eficiență în prevenția hipoglicemiilor, fiind la ora actuală singurul dispozitiv de pe piață cu aceste capacități (din păcate ceilalți producători de pompe precum Animas, Tandem, Roche, Insulet, Cellnovo etc. nu au dezvoltat un sistem similar de sistare a perfuziei în caz de hipoglicemie, deși există conectivitate la senzorii Dexcom);
• calibrarea corectă a senzorului Enlite este fundamentală pentru buna funcționare a sistemului SmartGuard, prin urmare, utilizatorii acestor pompe trebuie să fie foarte bine instruiți pe această temă;
• folosirea acestei pompe permite apropierea de țintele de HbA1c% fără a crește riscul de hipoglicemie;
• datorită reducerii semnificatie a intensității, duratei și frecvenței hipoglicemiilor, utilizatorii acestor pompe pot reduce variabilitatea glicemică (considerată factor independent de HbA1c% în dezvoltarea complicațiilor diabetului);
• strânsa colaborarea cu medicul în stabilirea setărilor pentru BOLUS WIZARD, intervalelor glicemice țintă, pragurilor de alertă, tipurilor de bolus și ratelor bazale și bazale temporare, este obligatorie pentru a obține performanțe maxime.
Autor: Dr. Mihai Comsa / SANAMED